E normal să fii normal?

 

Ai dorit să fii la un liceu spre care tinzi foarte mult. Ai visat săptămâni, luni sau ani la acest moment. Şi neaşteptat apare cineva cu aşazisele relații, cu o condiție financiară care permite multe şi poate cu o popularitate mai mare. Cu mai multă experiență sau cu un statut social sau un rol mai înalt ierarhic. Şi da, mă refer la acea persoană existentă în orice grup care e mai favorizată. Brusc locul tău e a altcuiva, e persoana cu " experiență " mai mare în muncă, cu o reuşită mai mare la ore " minune " şi exemplu pt toți. 

Ai spune.. renunț... normal e că ea e mai mare doar are bani care să acopere nedreptatea. Nu are rost să lupt deoarece ea e figura perfectă şi nu voi ajunge acolo. E absolut normal ce nu e normal.

Şi această acceptare e conştientă şi tu binevol îți semnezi propria soartă. Resemnată de persoane de la care nu ai ce învăța şi evolua şi supusă acesteia. Şi aceste persoane nici măcar nu înseamnă nimic. 

E normal să nu angajezi o persoană cu experiență pt a prospera în loc să creşti învățând pe altul. Dar ai uitat că tot tu ai fost în locul ei? Alternative există. Recomandă-i un curs. Ia-l la practică sau interhipuri. Stimulează-i dorința de a creşte. 

De ce toți acceptăm ce nu e normal. Zilnic încercăm să ne supunem în loc să încercăm să ne exprimăm argumentând. 

Ajunge să ne impunem că anormalitatea e normalitate. Asta declanşează epuizare. E rândul tău să faci un pas şi să schimbi tu percepții şi tipare uzate. 

Şi vom vorbi probabil de noroc. Dar aici iar vei zice că vai de mine are succes deoarece el depinde de norocul lui/ei e normal să-l aibă. Dar norocos eşti tu că ai o minte ageră şi o inimă caldă cu care poți face față acelei " normalități avantajate " şi să o trasformi în o certitudine că - e normal să ai succes, că ai muncit.