Importanța pe care o dăm lucrurilor din jur 💯

 


Pentru început vrea să spun că aceasta este părerea mea subiectivă ce ține de experiențele mele proprii şi fiecare are propria viziune despre modul în care decurge viața lor şi ce priorități are, cum văd lucrurile şi cât de adaptați sunt la unele situații. Ce importanță acordă propriei persoane şi cum se raportează la mediul din care fac parte. 

Să încep cu povestea mea care cred că a fost începutul călătoriei mele inițiatice numite - viață, experiență, oportunități, căderi şi învățături. 

Povestea începe cu faptul că sunt din Moldova. Oraşul Floreşti. 


Acesta e oraşul meu, oraşul care e piatra de temelie în formarea mea personală şi profesională. 


Oraş care deşi e mic mereu îmi va împrospăta cele mai calde amintiri alături de persoanele care au fructificat în mine valori, ambiție, curaj şi au presărat cunoştințe care sunt ca nişte comori. Mama şi bunica pe care vreau să le spun că le mulțumesc şi le iubesc enorm. 


Mi-au oferit şi îmi oferă cele mai alese daruri - cele care mă ajută să evoluez şi să nu mă opresc deoarece nu există o cunoaştere totală. Mereu e loc de mai mult şi de mai bine. 


De-a lungul anilor am încercat să captez căt mai multe experiențe şi mereu ele au fost paşii mei. Mâinile mele. Fața mea. Prin ochii lor am văzut frumosul. Prin urechile lor am auzit sfaturi înțelepte. Prin gura lor am învățat să vorbesc şi să mă exprim. Am mirosit aroma naturii şi m-am contopit în ea. Am simțit sentimente şi fiori. 


M-au învățat să țintesc doar înainte. 



Şi doar sus. 


Am fost la Liceul Teoretic " Miron Costin " Floreşti


Mulțumesc acelor profesori care m-au susținut şi au fost adepții dreptății. Cei care m-au implicat activ în activități importante precum























Şi alte activități


Lansări de carte


Voluntariat cu persoane din toată țara

♡♡♡

Apoi am simțit că nu vreau să mă opresc aici. Mă simțeam limitată. Voiam să-mi definesc eu Eul şi să fiu eu însumi şi să-mi dezvolt oportunități şi să acumulez experiență. 

Ele ar fi:






Iar baza a fost de această dată
 Liceul Teoretic " Miron Costin " Iaşi 



Aici am întâlnit persoanele care mi-au schimbat viziunea despre lume şi au creionat o structură clară la ce înseamnă realitatea. Mai exact ce înseamnă să găseşti acel drum al tău. 

  Sunt personele care au crezut în mine. Mi-au oferit sfat, alinare, pe alocuri severi dar corecți. Pe alocuri să mă lase să învăţ lecţii pe cont propriu. Alteori doar m-au luat de mână, m-au privit şi mi-au zis că pot. Să fiu liberă în alegeri şi să cred. Iar sper ca aceste mesaje să se întoarcă la emițător. 





 Următoarea etapă e aici în prezent chiar de mă despart 
 10 h 13 min (692,9 km) şi respectiv 
 8 h 23 min (576,4 km

Am ajuns la Oradea 


Zeci de locuri, 
persoane noi, 
experiențe noi. 

Prietenii, 
momente, 
oportunități, 
provocări fizice şi morale, dar şi autocunoaştere şi dezvoltare. Explorare a ceva nou şi diferit. Dedicație şi motivaţie
Implicare aproape la maxim ( aş vrea şi să călătoresc ) şi adrenalină în vene. 


 



 Şi cred că am cam descris succint micile mele experiențe dintr-o lume atât de mare de oportunități. Dar am simțit că în acest drum vreau să mă împart cu doar câteva sfaturi cu care m-am împrietenit în acest drum care abia e începutul. 

* lasă-te ajutat, protejat, iubit, încurajat în tot ce facj doarece asta alimentează puterea şi curajul
* fii cea mai bună versiune a ta. Viața nu te întreabă dacă evenimentele importante din viața ta sunt cum le-ai planificat şi corecte şi există dreptate. Dacă greşeşti corectează-te dar dacă simți că vrei să fii tu nu lăsa lumea să-ți pună etichete
* explorează meteu până găseşti locul potrivit, nu uita de unde ai plecat însă şi că poți fi mai mult decât crezi
* păstrează valori şi oferă-le mai departe. Crede şi aspiră 
* la un moment dat vei fi copleşit de rutină, agitație, alrge ce e potrivit şi dă-ți timp şi ție
* ajută pe alții şi doar aşa vei creşte
* notele sunt doar nişte puncte acumulate dar ceea ce contează e cu ce rămâi. Ce momente te-au definit ca personalitate. Da. De ele depinde poate un loc mai bun dar mai importantă e pasiunea care-ți va deschide prin Domnul acea poartă care e mai bună pt tine
* nu lasa schimbările să te obosească, munceşte dar fă-o din plăcere. Nu te panica deoarece.. ştii... viața e boomerang si totul se întoarce dar nu complica nimic
* am citit undeva că greutățile se dau că ştii că le vei trece, tot e spre bine, multumeşte şi fii recunoscător
* drag omuleț (dacă am permisunea să te numesc aşa) 
lasa grijile de o parte, şi aşa viața fără voie ne aruncă în momente mai puțin plăcute, ceo mai important e să te găseşti pe tine. Practică şi implică-te şi nu nota va conta dar pasiunea care te va binecuvânta cu experiențe şi succese. Descoperă-te pe tine. Pune aşteptări realiste, nu te crede nici superior şi nici inferior, nu te compara sau complica. Fii cea mai autentică şi mai luminoasă stea. Tu decizi ce ai de schimbat. 

Asta e importanța pe care o dau eu lucrurilor, e cea care mă dirijează şi mă alimentează şi sunt sigură că şi tu vei reuşi. 




Comentarii

Postări populare