Managementul resurselor umane








 Rolul și activitățile departamentului 

Evaluarea funcţiunii acestui domeniu trebuie să cuprindă următoarele aspecte care sunt în relație strânsă cu rolul pe care îl are persoana abiliată în cadrul unei instituții sau organizații: 

 - buna cunoaştere a organizaţiei din care face parte

 - obiectivele, valorile, principiile și factorii importanți care vizează succesul 

- strategiile de marketing al produselor și managementușl cadrelor 

- tehnologia sau metoda de operare și gestiune a competențelor 

- eficacitatea contribuţiilor la deciziile luate cu privire la problemele organizatorice şi economice și identificare de soluții optime 

- propuneri inovatoare, realiste şi convingătoare cu privire la strategiile, politicile şi programele 

 - calitatea recomandărilor şi serviciilor furnizate

 - capacitatea de a construi şi întreţine relaţii stabile şi de cooperare cu sindicatele

 - capacitatea de a gestiona situaţiile dificile, de schimbare

 Printre principalele activități de bază/ responsabilități ale departamentului de resurse umane se numără:

 - Recrutarea oamenilor potriviți pentru job potrivit . Reușita depinde de numarul de poziții ocupate de angajații performanți, dar și de timpul necesar pentru a găsi persoana potrivită. Departamentul de resurse umane este cel care efectuează postarea joburilor pe site-urile de recrutare, de selectia candidaților, de desfășurarea interviurilor , dar și de coordonarea eforturilor alături de managerii responsabili pentru a face selecția finală. 

- Mentine un mediu de lucru sigur . Rolul departamentul de HR este de a instrui angajații cu privire la aceste reguli de siguranță. Tot departamentul de HR se va ocupa de compensarea angajaților în eventualitatea unui incident neprevăzut.

 - Salarizarea. Departamentul de HR are responsabilitatea de a stabili o grilă de salarizare și de a evalua diferite practici competitive. 

- Beneficiile extrasalariale, dar si organizarea de traininguri ori posibilitatea de a participa la diferite cursuri sau evenimente specializate . Persoana din domeniul resurselor umane poate stabili împreună cu angajatorul procese complexe, noi care pot fi utile pentru creștea gradului de satisfactie, productivitate, al angajaților. 

- Comunicare interna - HR are rolul de a crea și menține legatura între angajator și angajați, de a facilita comunicarea internă. Acest lucru poate fi făcut prin masurarea satisfactiei la locul de munca, nivelul de implicare, dar si prin medierea conflictelor. 

- Evaluarea performanțelor angajaților Acestia pot primi diferite recompense personalizate, în funcție de rezultatele obținute.

 - Training si dezvoltare profesională - angajatorul trebuie sa le pună la dispoziție angajaților intrumentele necesare pentru a avea succes la locul de munca.

 Elemente de noutate.Am încercat prin introducerea unor cărți să scot în lumină definițiile elementelor puse în discuție

 • Coaching Reframing Leadership and Organizational Practice, Volume 3, 2002 - Issue 3 Această lucrare descrie o parte dintr-o cercetare academică care explorează experiențele unui grup de manageri care iau parte la un program de coaching furnizat extern. Astfel, descrie contextul programului respectiv, surprinde beneficiile identificate de acei participanți și oferă un model care reiese din cercetare. Datele culese individual de la manageri cu privire la beneficiile percepute ale coaching-ului au fost colectate prin chestionare semi-structurate. Acest lucru a oferit baza pentru crearea „Modelului interior și exterior al dezvoltării” care descrie modul în care calitățile interne permit și stimulează cele cinci competențe externe de management Aspectul mediator între aceste două secțiuni sunt abilități de comunicare. Cercetarea concluzionează că coachingul mărește substanțial eficacitatea legăturilor dintre auto-dezvoltare, dezvoltarea managementului și eficacitatea organizațională 

• Mentoring Suport - Mentoratul în acțiune: un ghid practic (ediția a II-a), David Megginson , David Clutterbuck , Bob Garvey , Paul Stokes , Ruth Garrett-Harris Kogan Page, 2006 Valoarea sa principală este ca o colecție de studii de caz care pot fi utilizate ca material de referință pentru persoanele care instituie scheme de mentorat. Acaesta va avea o valoare mai mare pentru specialiștii de resurse umane care au o idee aproximativă despre mentorat, dar care doresc, așa cum se spune în titlul cărții, să știe cum funcționează în practică. Fiind un ghid practic, mentoratul e văzut dintr-o perspectivă nouă și inedită, văzut ca fiind o metodă de construcție a unor relații productive de comunicare, încurajarea creativității. Prin prisma experiențelor individuale și subiective, mentoratul este o creștere profesională obținută prin direcția dată de mentor și valorificarea cunoștințelor în situații proprii de confruntare interioară și exterioară

. • Training specific Suport - Evaluation and Control of Training, Hamblin, A. C.,Industrial Training International 9, 5, 154-6, May 74 Capitolul șaisprezece al cărții autorului, Evaluarea și controlul instruirii. Acesta este construit în jurul unui „ciclu de evaluare” și se referă în principal la programe de instruire pentru management, supraveghere și formare profesională. Trainingul se conturează prin dezvoltarea abilităților și informațiilor care-l modelează pe individ care sunt necesare îndeplinirii mai eficace a unor obiective sau a procesului evolutiv. Pentru o formare și succes e nevoie de muncă sistematică și asiduă pentru a te menține pe linia de plutire. În acest sens mi-am amintit de povestioara care susține că e greu să urci în viață, dar și mai greu e să te menții (pilda cu bolovanul urcat pe stâncă)

 • Teambuilding K Laing - Gastroenterology Nursing, 2003 - journals.lww.com Termenul „echipă” este adesea folosit pentru a descrie un grup de lucru. Trei elemente critice sunt implicate în dezvoltarea unei echipe: stabilirea obiectivelor, stabilirea regulilor de bază și clarificarea rolului. Devenirea unei „echipe” nu va rezolva totuși fiecare problemă de performanță sau nu va îmbunătăți toate rezultatele. Echipele eficiente se pot dezvolta în condiții în care toți sunt dedicați unui scop comun, toată lumea crede în obiectiv, rolurile sunt clar definite și încrederea este prezentă.

Comentarii

Postări populare